Cum razbate spre lumina
Intr-un mod miraculos
Dintr-o maree de tina
Universul fabulos!

Cum lumina e-nghitita
De o mare de-ntuneric
Anuland lumea sfintita
De un Demiurg cucernic!

Cum de ne trezim la soare
Din a haosului vale
Intregind marea splendoare
Pe nemarginita cale!

Cum se scurg clipele noastre
In a spatiului genune
In strafulgerari albastre
Pierind nume dupa nume!

Cum rasar pe lume clipe
Din intunecimi bizare
Alergand dupa aripe
Spre nemarginita zare!

Cum se sting din cale stele
Transformandu-se in pulberi
Ce migreaza ca rebele
Sa formeze alti luceferi!

Cum invie omenirea
Dintr-o vesnica uitare
Cand ne nastem pe cararea
Plasmuirii planetare!

Cum dispare omenirea
Pe al cerului contur
Cand ne incheiem menirea
In momentul cel obscur!

Cum apar forme selecte
Din a curgerii substanta
Cu minunea congruente
Pe care le numim viata!

Cum ne pierdem in nestire
Intr-o clipa-n agonie
Si cu-ntreaga omenire
Ne transpunem in vecie!

Cum ne fuge timpul, Doamne
Intr-un ritm necontenit
Ducand toamne dupa toamne
In albastru infinit!

Cum sa facem Doamne sfinte
Sa-ntelegem rostul lumii
Sa putem merge-nainte
Dupa fulgerul luminii

Mihail Buricea