îmi spuneai înainte de adormire

ia din oră absintul trece-l prin tine
lent
simți pântecul o mlaștină
născând umbrele
celor striviți de lespezi

în sângele meu se ofilesc nuferii
mamă

o toamnă încă o ruptură
și vei vedea
rădăcinile nu sunt decât
începturi ale morții
tu le vei duce
jumătate spre răsărit
neînnodate
jumătate spre centru
să închidă aproape
întunericul

nu îmi aminti visul
mamă

acum sunt lumină suspendată