Stinsa-i soapta ta in ape limpezi de matase
O unduire de meduza iti sunt visele apoase
Iar uneori verbul tau cazand e-o treapta
Urcand din cuvant in cuvant spre o calma creasta.

Poetul isi ridica umbra in unghi larg la asfintit
Iar retina-i se desprinde in vis de sticla infinit
Unghiile ii cresc sa-si scrie visul sau pe cer
Dar luna il infasoara in falduri de taceri.