Ordinul orelor s-a născut
când eu am început să simt
fiorul despărțit de piele,
idea ce s-a-necat în pulbere…
Mă doare frâul ramurilor coapte
ce se sfarmă-n coastele mele.
Atât de închisă-n lume
simt cum iubirea apune!

când voi muri voi ști să spun
nu
vieții
când voi învăța durerea
un strop de speranță mă va distruge
voi cădea la gândul unei marmure
voi dansa pe sticla ochilor mei
în ritmuri dionisiace
în cimitire neuscate

iubirea aceasta se preface că mă doare
se preface că mă spintecă în mii de balade
în mii de supreme idei neordonate după un sens
când tenebrele nopții mă subjugă
și nu mai știu să cred ideea
dar mâine când se va dărâma frumos
voi cădea și eu de la o altitudine feerică
nu voi fi o zână,
nu voi fi decât un om care piere
deodată cu iubirea