Chiar de-a pătruns tăcerea-n așternuturi
Și bolți de ceață lenevesc sub gene,
Peste-nnoptări de a-i călca alene,
Te-aș bănui în mersul de-nceputuri.

Tiptil de te-ai ascunde-n zvelte mrene
Și ai uita să îmi zidești săruturi,
Tot te-aș simți vibrând în neștiuturi
Când cad pe trup uitări cu albe trene.

Nu s-ar putea să-mi fie steag nerodul
Cerșind pieziș în coaste să-l împungi,
Suit în chin sublim pe eșafodul

Uitărilor trasând în carne dungi.
Pași îngerești ne prelungesc exodul,
În rătăcirea norilor prelungi.


22 februarie 2005