Și poate că lupt împotriva uitării,
Și poate că mă-nfrățesc cu iluzia,
Și poate creez un suspans infinit
In viața himeră…

Tot ce îți spun e un zâmbet ironic
Și tot ce-ți arăt e un astru
Ce pierde lumina sa proprie…
Și nemurirea uscată-ntr-o rază…

Zăresc într-un colț al nopții,
O umbră mai neagră ca focul.
Și poate aș crede că sunt un viclean
In uraganul păcii eterne.

Și poate războiul trezește pe om
Și-ai lui, împotriva naturii;
Și poate c-un vierme e tot și nimic…
Intr-o materie vie.

Și poate că moartea învie telurul,
Și poate că ea-i o corabie dusă,
Chiar dac-o navighez
Spre necunoscut și spre static.