Zapada cea mare in noapte
mi-a despicat si mi-a deschis pieptul.
Curata, puternica, intinsa, pustie campie!
Doar zapada si cu mine stam de vorba
si soarele si-a pierdut stralucirea.
Vantul,
si-acum mereu vaj, vaj, vajaie Zapada,
si-acum sua, sua, cade!
Noul ev respira stralucire
aidoma unui castel de gheata
si a si acoperit drumul pe care am venit ieri.

Amintirea,
aceasta-i un sir de picaturi de sudoare.
E un mers plin de greutati.
E un schiopatat insingurat, trist si dureros.
Aceasta inseamna a te scufunda
si a cauta urmele pipaiturilor trecutilor oameni.
Eu, deja obosit de drum,
dar nu din pricina ranitei din spinare.
Aceasta este greutatea inimii mele.