nu azi nu mă mai văd
azi nu mă mai reflectă oglinzile
mi-am pierdut forma nuanța
trupul meu nu se mai închină
a rămas precum aerul în jurul flăcării

stau de vorbă cu tata despre friguri
el mă aude ca dintr-un delir
nu îmi simte nici mâna pe frunte
nici pașii din colțul umbros al camerei

calc încet prin plânsul lui
mă scutur de oameni
stau în mine rotundă
să nu îmi pierd echilibrul

tata aprinde o lumânare pentru țărmul înalt

nu azi nu mă văd nici eu
sunt închisă într-o viață ireală
nu răspund la niciun strigăt
aici în trup am murit prima oară