trec tăcută prin ziduri
mă descopăr de frunze
nu pot fi eva
sunt doar
o femeie de ceață
port auriu pe frunte
mă învârt în negru
ca într-un plâns târziu
decupez din destin moartea
îmi fac din ea o trenă
supuse
obiectele îmi deschid apa
merg maiestuoasă

îndeajuns de aproape de lume
îndeajuns de departe de mine
nu mai știu
cum mă nasc din lumină
cum voi muri prin tine
tu cel deja trăit
aici în cordul meu
fără strigăt

copil nemișcat
în pântecul mamei
în ochiul tatălui

mă tem