Frânturi


Și Moartea nu se va așterne peste noi
Și noi nu o vom lăsa, căci unde-i ea, e suferință;
Și-n tăcerea ei, copiii râd și bătrânii privesc în tăcere
Și -un geam se sparge în depărtare și-o ușă se aude trântind
Și cad în genunchi și-ncep să plâng
Și uite cum Îngerul Morții se coboară peste noi, dându-ne ultima Împărtășanie
Și schițează un zâmbet și privește în zare și ochii lui cristalini mă cutremură
Și iată cum pleacă, cu sufletul în spinare, se duce și se tot duce....
Și noi! Pe noi ne-a cruțat și uite cum ușa de la pridvor se clatină-n vânt
Și iar se mai sparge un geam
Și cad în genunchi și-ncep să plâng
Și iar uităm cu toții că suntem datori Morții și iar începem un dans frenetic
Și nimeni nu pare să sufere și aș vrea să mă rup de horă
Și vântul s-a întețit și ne cuprinde pe toți frica, de noi, de Înger, de păcatele noastre
Și ne oprim și cădem cu toții pe pământul prăfuit
Și nu se aude nimic, decât liniștea de mormânt
De multe ori am stat să întreb cine suntem și cum am ajuns aici
Și n-am găsit nici un răspuns
Și vai, nici bătrânii nu știu – să fim oare toți pierduți?
Și secera de pe cer stă vameș și nu putem face nimic
Și nu putem face nimic.................