Neliniștită mă văd alergând pe coline,
Cu lacrimi în ochi, curgând ne-ncetat,
În suflet am teama și ură pe mine
Că-s om și un om să iubesc am uitat!

Și sper să ajung pe cea mai sus colină,
Să-mi aflu divinul, să-mi aflu mirajul,
Să pot să arunc din mine-a mea vină,
Să mor eu nu pot că-mi lipsește curajul!

Dar cerul e negru, să plouă ar vrea,
Să spele păcatul, să ude cuvântul
Acel ce-a căzut pe el ca o stea
Ce vrea, și-și dorește s-atingă pământul.

O mie de coline fugind am aflat,
Că Zeul, el Zeul nu vrea să m-audă,
Iar sufletul lui de lacrimi udat,
Răpit e de demon ce-i râde cu ciudă.