Paradisul
stă întins în fața mea,
lucește a soare și a caise coapte.
E o fericire țintuită în lanțuri –
nu e pentru mine, de aceea plec.

Ce să fac cu un paradis dacă am rămas doar eu
singură și dorm
penru că nu am puterea să mă ridic și să chem
pe cineva. Ar putea distruge peisajul.

E cald și prea multă sare,
eu care iubeam vara
prefer să mă închid în amintirea unui alb de iarnă.
Cel puțin e alb.

Vreau să plec. Nu știu unde,
nici de ce, dar vreau să plec departe.
Să las paradisul cui îl vrea
și-și poate găsi în el fericirea.

Și, în fine, cine spune că e fericit?
Toți purtăm cu noi o nefericire,
limitată de frica de a merge și căuta,
acolo unde ne așteaptă pe noi,
paradisul.