E ger de crapă pietrele și
E întuneric ca-n gura unui lup
cu suflet de-abanos;
E vânt c-atunci când, într-o gară,
Ca vântul trece trenul;
E gol văzduhul supt de suflet
Precum e goală gara-n urma unui tren;
E peste tot, pe jos, în aer-
E și aici
E și acolo
Miros de singurătate...
Iar eu mă pierd pe șinele de tren,
Miros văzduhul-aromă de infern,
Ating o umbră-doar un lucru sper:
Să nu fie a mea,
Pentru că dacă e,
Voi fi silită-o viață-ntreagă-
Să fug după ea.

C-un cuțit crestez iar golul;
Îmi fac loc să fug, să scap.
Dar stop!
Tocmai vine trenul...