De timp, de neputinta
se framanta visul
si fara fel sau speta
apare gandul
cu aripile frante,
cu buza pe morminte.
De timp, de neputinta
apare raza lunii-n zare,
de timp si de cainta
un suflet moare.
In timp, prin neputinta
un om s-a ‘nchis pe veci
…
asteapta s-apuna o stea
sa-si simta viata in ea
si-apoi sa-si schimbe drumul,
sa respire fumul
de la ‘nceput,
sa cunoasca iar scrumul,
-astrului inca necunoscut-
de sine stiut,
de sine facut,
tacut…
la urma, revine in Sine
intorce noptile senine,
cu gand c-a ‘nvatat
sa moara viu,
neinghetat,
un suflet vargat.
…
alt suflet alatura pe sine in veci,
atemporalelor umbre reci