ca o întâmplare a imediatului eu
nașterea a prins contur de septembrie
păsări cu aripi de foc
ating în foșnet frunzișul pădurii
pe treptele casei bătrânești
un ghem își deșiră limitarea
în timp ce eu
valsând pe spațiul altor trăiri
șterg ultimul semn de întrebare

pe stradă timpul s-a lipit de asfalt
leagă-mi clipa asta fundă în păr
ca să pot purta veșnic
fără ca pașii să-și strige urma
ultima tresărire a verii în care ne-am pierdut

e prea devreme pentru asfințitul tomnatic
și e prea târziu pentru fierbintele verii
agățați între două silabe
am rătăcit sensul cuvântului
ca o întâmplare a imediatului noi