De Mîntuitor grăită,pilda nunții din Scriptură,
Străbătînd a lumii veacuri, a trecut din gura-n ,gură…
Mai întîii ai Lui apostoli, apoi mii și mii de clerici
Au rostit-o la răspîntii, au citit-o prin Biserici ,
Au cîntat-o-n,Evanghelii,să primească fiecare,
Tînăr și bătrîn în viață, bun și răul,mic și mare,
Aurul înțelepciunii ce L-a dat Mîntuitorul,
Grăind pilda cu Imparatul care și-a nuntit feciorul.

Mii și iarăși mii de oameni,viețuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu întelesurile-I multe;
Insă oamenii-ascultînd-o, au făcut ce fac într-una,
Primind:razele de soarew,razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa,- fie mări fie izvoare,
S-au mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta:fie apă, fie soare,fie lună,
Fie floare miresmată,-toate vor ceva să spună…
Dar, cîți oameni,privind Cerul cel cu soare,lună ,stele,
Si pămîntul cu-ale sale,înțeleg ce le spun ele ?…

Căci și-aceseta spun o pildă cu-înțeles adînc,de taină,
Si de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină…
Nunta-I viața ce pămîntul poate da cu-întreaga-I sevă,
Precum nunta era Viața ce trăiau Adam și Eva ,
Nuntă însă pentru care,- dezbrăcat de-a vieții tină,
Omul trebuie să poarte haină albă, de lumină,
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
Pe pămînt pînă la Nunta cea cu Viață făr-de moarte!

Haina-Aceasta pentru nuntă,fericiti au fost purtat
In Eden înîii oameni pîn-a nu se fi-ntinat,
Dar ei au pierdut aceasta,îmbrăcîndu-se-n alt port
Tesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort.
Mesterul fiind Satana țesător de-asemeni strai,
Pierzînd cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul viețuirii-n Rai !

Haina nunții despre care spune pilda lui Isus,
E țesută din lumina sorilor cei mai de sus,
In război ce țese raze. Cercuit de-un curcubeu,
Si la care stă să țeasă Insăși Sfîntul Dumnezeu !

O asemeni țesătură nu se strică ,nu se rupe,
Si pe veci –mbodobește un potop de pietre scumpe !
O asemeni haină scumpă a purtat și Lucifer,
Pînă l-a-ntinat trufia și-a fost peăbușit din Cer..

Ea e haină despre care lui Ioan în gură-I pune
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n”Apocalipsa”-I spune:
“..Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe față
Goliciunea de rușine care-ai îmbăcat-o în viață.
Cel ce biruie păcatul,- din virtuți făcîndu-și salbă,
Va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!..

“Celor cari în sac se poartă, celor triști și apăsați,
Să lke dărui haină albă și cunună de-Impărați;
Să petreacă-n buxcurie-între Ingeri și-ntre Sfinți,
“Sad”, al Domnului să fie,-neprihanei trebuinți”,
Să slujească” Celui Veșnic”, spre a Lui slavă-n veșnicie,
Toți,de apăsări să uite și de plîns să nu mai știe !”

Haină ce-n Eden purtînd-o mai ‘nainte cei doi inși,
Deșii goi,nu știu ce e: de rușine –a fi cuprinși:

Dar pe care s-o dezbrace prin păcat cînd au ajuns,
S-au văzut goi și de-ndată Tatălui I-s-au ascuns..
S-au văzut goi de lumină și îmbrăcați deci amîndoi,
Spre rușinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi!
Nu s-au rușinat că goi sînt în a trupului lor piele,
Ci:că erau goi de raze, goi de sori și goi de stele !…

Iată-n ce fel vrea –Impăratul pilduirii, care-nfruntă
Pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n vesmînt de nuntă…
(Că-n vechime,Impărații, într-al nunților avînt,
Imbrăcau pe toți chwemații la ospăț în alb vesmînt;

Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul
De-a nesocotii vesmîntul tuturor dat de –Impăratul)…
După cei cuprinși în pildă și-n Eden,pe urmă,noi
Si-n așa veșimnt să mergem am vrea totți în acea vreme
Cînd la Nunta-Impărăteascz să nu fie dat afară.
Si-mbrăcat, ca și Impăratul, pe aleile grădinii,
La ospăț mergînd, să fie tot asemenea cu crinii!

Nunta nu este departe…La cerescul Lui război,
Impăratul țese-ntr-una haine albe pentru noi…
Cei ce ști-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbrăca cu soare,cu luceferi și cu stele
Vor nunti-n afara vremii;vor bea Vinul Nemuriirii;
Se vor veselii cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
Rămînînd mereu la Nuntă, ce fiind în veșnicie,
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!