nu mai obișnuiesc să fiu foarte
tânăr – tot mai rar diminețile
încep cu săruturi pe gură
pe creastă

raiul mi se-nvârte tot mai
aproape de ceafă și-o haită de
muște mă visează răstignit
pe fereastră

nu mai obișnuiesc să mă dezgheț
dintr-o dată oricât de primăvara
mi-ar fi

din maro spre albastru

privește:
în cădere
gamba se izbește de pântece