Ceasul drumului se bate
În secunda mea ștrengară
Și pornește mai departe
Înlăuntru și afară.

Și cu traista-n băț de gînduri
Plec și eu la drum cu dînsul
În afară sînt doar vînturi,
Inlăuntru e doar plînsul.

Peste nici un ceas de vreme,
Un moșneag ce-i dau binețe
Îmi răspunde despre semne
Despre crestele semețe.

Și vorbind de dimineață
Urcă șoapta și-o coboară
Povestind, încet, de viață
Și de zboruri ce-l purtară.

-“Iar de pui picioru-n apă
Cată piatra ce trosnește
Și cu ea în apă sapă
Și-ai să vezi că putrezește.

Și-apoi caută-n lumină
Întunericul uitării
Să-ți bați ziua de-i senină
Ca pe-un prag al întrebării.

Caută urcînd spre stele
Steaua care te veghează
Și coboară printre ele
Despărțit fiind de-o rază.

Dar cu ochii priveghează
Tot ce ai și-n sus și-n vale
Despărțite de o rază,
De-un hotar și de o cale.

Numai urma de e-n ceață
Ia-o-ncet, s-ajungi în grabă,
Pune pas cu pas pe viață
Ca vă vezi că ai și treabă.

Dar, la drum. Așa drumețe,
Caută colindul firii
Să-nțelegi că-ți dau binețe
Și furtunile iubirii.

Și o ia din rădăcină
Dinspre cer înspre pămînturi,
De cobori, nu vezi lumină
Sus bat nori de ploaie-n vînturi.

Dar aruncăte-n durere
Ca s-ajungi să plîngi cu soare
Să-nțelegi că prin putere
Infinit de pas te doare.

Hai, la drum, aceasta-i calea
Hai să urci, destul cu plînsul
Nu căta îndepărtarea
Șoapta nopți-i necuprinsul.

Pasul ce îl faci cu pasul
Te departe și aduce
Peste ce-a porni urmașul
Să ajungă în răscruce.

De pornești ajungi pe cale,
De pornești ți-asumi și riscuri,
Urci în gînduri, urci în vale
Înspre munte vezi doar piscuri.

Lasă calea presărată
Cu clipite ale vieții
Și le-adună doar o dată
La amiaza dimineții.

Iar apoi din nou le-nșiră,
O podoabă-a tuturora
Ca prin ele cîți porniră
Să-ți privească aurora.

Dacă nu, privește dealul
Și pornește-ncet pe vale
Pînă unde ține malul
Și oprește-te din cale.”