ma lepad de sine
egonic in arena
cu capa in mana
si lanci in al tau greaban infig
pe spate sau piept
acolo il porti
in tolba cu amintiri
si uitate dureri prezente

platon se usuca pe planctonul moale
din amintirile umede
ma lepad de tine
si in greaban m-ascund
si lancile-n mine-nfig

inventii ale egoismului tau,
ascutite, varfuri subtiri
atinse de otrava subtila
a singurei tale lacrimi

daca m-ai lasa in ploaie
mi-ai oferi cianura din mar
nu as canta mai bine ca brel
mi-ar inflori doar in greaban
un trifoi cu 4 foi

si praf ai starni
cu piciorul tau
in inima mea sau in arena poate
acolo-as muri

visez, impietresc momentele
iar tu iti imaginezi
ca piatra statuii
poate pastra vie inima
creatorului ei,
amarnica inselaciune
cu ochii tai verzi din interior
de primavara mea

asa ca fandez, feresc al tau gand
si sange se-aduna-n nisip
si urli ca nimeni nu canta mai bine
iar glorie striga multimea din jur.
murim amandoi