Ora serii e cea care-și lasă
sîngele desfășurat peste munți.

Cineva în această oră suferă;
o femeie-și pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în stîngere bărbătească.

Există o inimă unde își duce
această seară vîrfurile însîngerate.

Valea s-a prins de-acum în umbră
și se umple pînă sus cu liniște.
Privește, însă, cum se-aprinde
de-atîta roșu întregul munte.

Eu încep să cînt mereu la această oră
invariabilul cîntec despre lucruri.
Voi fi eu cea care scaldă
culmea cu atîta sînge_

Îmi duc măna la inimă și simt
că trupul meu a primit-o.