Pe apele care nu se mai sfârșesc
Ochii îmi alunecă mângâiați de valuri.
Să le număr, nu pot!
ÃŽl las pe fiecare
Să-mi spună câte o poveste
Purtată pe apele nesfârșite.
Mâine le voi uita,
Așa cum se uită zilele monotone
În care nu se prăbușește
Sau nu se inundă nimic.
La soare nu mă încumet să privesc.
E vremea amiezii și bietul de el
Se topește de invidie
Reflectându-se în oglinzile reci.
Voi reveni,
Prieten al valurilor,
Să.mi depene alte minunății.
Vor purta și povestea mea
La noapte, după ce ne vom despărți.

Nu mai ai răbdare.
E marea aceasta prea albastră,
Ori poveștile mării nu te mai îmbie?
Alungi pescărușul flămând,
Sau doar curios,
Care a aterizat pe banca noastră
Ca o aeronavă alb-cenușie.

Dan David, Los Angeles, 08-27-2005.