mi s-au strepezit cuvintele
de parcă mi le-ai fi ars cu țigara
erau ca niște mâini
ca niște degete scormonitoare
pipăiau gândurile netezeau marginile frunților
curățau de scame tristețile
știau să scuture emoțiile de ciulini
biete batiste căzute în cer
ca într-o câmpie lăsată pârloagă
din când în când se învredniceau
să bată pe umeri amintirile
surâzându-le
ca unor bunici pietrificați
scoși dimineața pe bancă
la soare

mi-au căzut cuvintele din trup
cum cad frunzele din copac
într-un anotimp cu brume definitive

îmi zac la picioare cu ochii deschiși
despuiate chircite îngropate în praf
cărăbuși striviți sub picioare

e simplu pot trăi și fără tine mi-ai spus
din cioturile cuvintelor mute
picurau apă și sare