Fumul de smoală se-nalță spre cer,
acoperind soarele.
Totul e învăluit în umbră,
plouă cu scrum și cenușă,
cenușa credințelor apuse…
a zeului detronat.
Biserică arsă în iad
crematoriu de credință.
Vechile dogme transformate în scrum,
e ziua Eliberării.
A ars totul până la temelii
eliberând îngerul.
Cu aripi de fum se înalță,
absolutul e tot mai aproape…
Din ochii-i însângerați picură lacrimi,
picură viață.
Ne-am îmbăiat cu toții
în lacul sărat
de lacrimi și sânge de fecioare,
apoi am ieșit să ne zvântăm trupurile
sub mângâierea caldă
a flăcării dătătoare de viață.
Îmbătați de mirosul de fum,
-parfumul dulce al libertății-
dansăm dansul eretic,
dans demențial,
dans al eliberării.
Sufletele părăsesc trupurile.
Rând pe rând,
trup după trup pică fără viață
în marea de cenușă.
Totul e doar un cimitir…
al credinței.

“Crede și nu cerceta!”,
cuvinte șterse din mințile noastre.
Azi am alungat ultima urmă de inchiziție,
de zei mincinoși și promisiuni deșarte.
Totul a ars…
crematoriu de credință.