valurile-în clatin,
spală temeliile liniștii dintre șisturile calcaroase ale judecății
pietrei.

piatra-blândă sub pașii providenței,
privește de la galerie femeia cu părul de foc;
legată este de stâlpul smereniei care susține puterile cerului.
trandafirii sângerânzi au înflorit între pietroși sâni.

sânii-obraznici,
desfid legile terestre ale durerii;
alăptează visul, care asemenea unui burete absoarbe suferința,
transformând sângele
în
roua a fecundității.

fecunditatea-așteaptă, așteaptă zorii, ouăle să-și depună în spatele ușii.
acolo,
marea debordează imagini extrase din adâncurile subconștientului;
le întinde ca pe niște carți de joc pe nisip:
să fie spalate de plânsul revarsat din blidul de aur al sufletului.

sufletul
lipsit de darul lacrimilor
își duce traiul în țara cu ierni cenușii, fără zăpadă.
nu va fi judecat pentru că nu a făcut minuni,
nici
pentru că n-a dobândit contemplația
ci
pentru că a topit, în cazanul plăcerilor, căința.
rog,
pe cel care a urcat pe treapta a șaptea,
să-mi întindă și mie
mâna!