Doream să nu-l fi știut așa murind nicicând, nicicum
iubirea ca o seceră lovind atât de viu, atunci și-acum
când întunericul îl sfâșie pe margini roșii de retine
și în livada ochilor cresc sfârcuri ocru de smochine.

Doream să nu-l fi știut tăcând așa oricum, oricând
iubirea ca o seceră în carnea-mi verde ruginind
când umerii sângerează lanțuri de mine mai străine
și brațele încărunțesc a umbrei lui iubind zidire…

Așa îmbătrânesc, neliniștind tot mai albastră-n sine
necoaptă-n verde, Doamne, și-atât de tânără-n iubire.

18 iulie 2002

Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania