Nu de dragoste mi-e frică,
nu de tine, nu de mine, nu de stele
și nu de broderii inutile.
Probabil am greșit
crezând că soarele va răsări în fiecare dimineață
de aceeași parte a patului.

Nu patul nostru conjugal mă înfioară
și nici patima;
Nu rutina și ura pentru orice gest,
nu puii pârliți sau acceptul tău pentru tot,
nu mi-e teamă că mă vei respinge
că nu mă vei citi
că nu vei fi pertinent
sau apos ca pepenii verzi,
nu mi-e teamă de lună, de soare, de stele verzi pe pereți
sau de ochii lumii,

nu de noi

sau de faptul că ne vom fi iubit
cândva.

nu am nici un dumnezeu
degeaba plâng uneori
și în zadar mai caut după omul perfect
am încetat să mai cred în el.

Nu de tot mi-e frică
și nici măcar de nimic.
dar ce mă sperie cel mai
si cel mai mult

e că nici macar nu știu

de ce
mă tem...