Pe râul îndărătnic, în seva-i retrogradă
ce se revarsă-n țărmuri, coagulând pustiul,
de șarpele luminii spre coada-i covrigată
mai tremură-n icoană anticipând târziul.

Pe jariștea stârnită de prăbușirea bolții
ar vrea să-și smulgă chipul din temnița icoanei.
La marginea zidirii, perfidă, umbra sorții
dezbracă certitudini peste suspinul Anei.

Frânturilor de săbii revendicând răspunsul
li se relevă nodul ce lama nu-l pătrunde;
cu unghii despletite ce-n ochi mai scurmă plânsul
pe întinderea uitării gonesc fecioare nude.