Cînd ne întîlnim sîngele urcă în mine
ca păstrăvii-curcubeu în rîul de munte.
Mi-e teamă să te ating, tu ai
mereu altă formă, ca nisipurile.
Poate nu exiști. Mintea mea te-a închipuit
ca să te strecori peste tot: în parfumul ploii,
în fîlfîitul de aripă...Cine ești? Mă mir,
rămîn împietrit aidoma unui dirijor
la auzul apelor. Cîtă emoție!
Zilele trec - bărci goale...