Ieri coboram de pe sirea dealului,
soseaua ne taie lanul la margine de sat,
povesteam cu cerul deasupra,
se-nnora,
si parca nu mai ajungeam la sosea.
E seara de duminica salajeana cu padurea in spate
si drumul pietruit de tara,
caruta lui Petrea plina cu porumb
ne scutura, cantam c-asa-mi vine cateodata,
si din pietre sareau aschii de ploaie.
unde mereti, amu?
in jos, strigam, s-a opri,
ca maini-poimaini culegem hiribe
din paduri, s-avem bani de oras,
si cainii se tineau dupa noi
ne latrau flamanzi, latosi.
Dii, murgule, fata, nu l-i calari odata?
Ba da bade, da' ma tem.
Din campuri spicele se unduiesc galbene,
cum stii,
rup o floare de soare si mi-o prind la ureche.
Sar din caruta Petrii,
cu rochia plouata pe trup.
Ce-mi dai fata, ca te-am adus?
Fugi, mosule, ca-ti pieri vremea.
Ciao striga mosul, sa para mai tanar,
oi veni dupa palinca...
Ciao si multam, ii strigam din sosea.

Acum luntrea, buna sara, ma treceti? zic femeii,
buna fato, hai, meri la oras?
vezi ca ti-a trece rapidu' ca-i sara tare,
treaca, eu tot la gara ma man.
Si bine zicea, ca trecu.
Mandre-s Doamne serile salajene,
cu padurile de brazi, cu verdele copt de august
si oamenii gospodari pe campuri,
a mea-i gradina, florile si iarba,
casa si drumul de seara,
umbra nucului batran si cartea.
Si bine-i Doamne cand ma-ntunec cu cineva
pe fanul proaspat de sub pruni!
Asara era luna subtire,
era senin si tu sorbeai ciorba de vaca,
ca la noi, numa' ca nu-ti canta ploaia
in ferestre, spicele pe masa,
si palinca-n paharut.
Mai stii tu verde ca la noi?

Azi stau la oras,
doi pictori mi-au batut la geam
sa-mi vanda un tablou cu peisaj,
apus, doresc, apus le-am cerut,
nu-i mare lucru,
da' vezi tu, nici unul nu seamana cu mingea pe care
ti-as arunca-o, de-a lungul unei zile,
dinspre mine, spre ocean,
s-o prinzi tu, asa falnica si purpurie
cum numa-n peisajele vii
de vara salajeana
ai sa mai vezi.
De-acasa.