Lucrarea Istoria României în versuri este încă în lucru. De aceea vă voi prezenta fragmente, de câte ori este posibil. Astăzi: Bătălia de la Posada.
Se știe, că în urma unor neînțelegeri dintre Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei, și Basarab I, voievod al Þării Românești, în anul 1330, cel dintâi, începe o expediție împotriva domnitorului muntea. Trupele maghiare pleacă de la Timișoara, care fusese pentru 2 ani capitala Ungariei, și se avântă prin ținutul Severinului, în Þara Românească. Armata maghiară, este lăsată să colinde prin Þara Românească, după voia ei, dar la întoarcere este atacată și distrusă în trecători.
Avertizez că, cuvinte ca "românul", "maghiarul", nu se doresc a fi interpretate în contextul dat, ca șoviniste, antimaghiare, etc, ci reprezintă doar o realitate și denumire istorică, la fel ca "turcul", "lehul", etc.
Vă mulțumesc!


Munți semeni, Carpații
Tăcuți stau și privesc,
Mirându-se de-atâta
Ropot ostășesc.
Sunt mii și mii de coifuri
Ce-n soare strălucesc,
Și ale lor umbrare
Pământu-neguresc.

Și cai mai iuți ca vântul
Împodobiți în țoale
Mai scumpe ca o blană
A unui Domn muntean,
Își cară-n semeție
Pe domnii lor în spate,
Îi cară printre munți,
Departe de-al lor neam.

Aceștia-s cavalerii,
Soldații de nădejde,
Și prietenii de seamă
Ai unui Mare Crai...
ÃŽn spate vine gloata,
Soldați din Oastea Mare
Ce vin să îl slujească
Pe Robert, mogyor crai.

Departe sunt de case,
Cu gânduri necurate,
Ei vor să cotropească
Þinutul românesc,
Dar moartea îi pândește,
Și pas cu pas îi poartă,
Spre ceea ce-a să fie
Mormântul unguresc.

Și râd voioiși maghiarii
Și merg cu gălăgie
De parcă la o nuntă
Cu toții se grăbesc,
Fără să ia în seamă,
Năprasnica urgie,
Ce li se pregătește
Pe solul românesc.

Pe culmile înalte
Scăldate-n nori sau soare,
Oștirea românească
Pornește la Război
Și-nconjurând armia
Cu care se va bate,
Aduce bolovani
Pe margine de văi.

Chiar Vodă Basarab
Conduce-a lui armate
Și pregătește-n taină
Măcelul cel regesc,
Apoi dezlănțuiește
Furtună-ngrozitoare
Cu ploaie de săgeți
Ce totul nimicesc.

Și munți-o iau la vale,
Trăgând stâncă cu stâncă
Caii și cavalerii...
Pe toții îi strivesc!
Și pomi-o iau la vale,
Se prăvălesc cu furie
Și mușcă cu urgie
Puhoiul unguresc!

Armata-invadatoare
Cuprinsă-n nebunie,
Încearcă ca să scape
De focul românesc,
Și însăși Craiul Robert
Fugind în disperare,
E țintuiti de suliți
Ce ținta nu greșesc.

Așa pierit-a floarea
Oștirii ungurești,
Venind ca să prădeze
Þinuturi românești!

Și doar puțini din ceia,
Porniți cu bucurie
Din fala Timișoară,
La jaf și la război,
Se-ntoarseră acasă,
Plângând cu jale-amară,
Pe camarazii care
Erau mâncați de ciori!

***

Prin culmile de munți,
Trecând păduri și râuri,
O dâră de oștire
Pășește-ncetinit...
E armia maghiară
Cu Robert Crai în frunte
Ce vine către casă,
Bătut și umilit.

Căci Basarab-"barbarul",
Ce cavaleri nu are
Și nu are nici platoși
Nici calul potcovit,
I-a dat o lecție-amară,
De viață și mândrie,
Prea falnicului Rege
Ce-n pradă a pornit!