-Ma doare!
-Ce te doare?
-Ma doare...


ma doare bucata de carne rigida, congelata
strivindu-mi oasele degetelor
ma doare ca n-aveti gauri pentru orbite
dar ca purtati ochelari
ma doare linistea voastra absoluta de
dincolo de masti
ma doare ca va doare fara sa stiti ca
e asa
ma doare lumina electrica, alba, fara umbre
sau perspective
ma doare infinitul de puncte dintr-o
distanta infima

ma doare ca timpul meu e altfel
decat al vostru
ma doare ca al meu ramane infirm
in urma
ma doare secunda urmatoare care
nu mai vine
si care se opreste undeva departe
ma doare ca nu mai miroase la usa
a caine ud si ca sala de operatii
e plina cu frunze
uscate

ma dor peretii albi de sanatoriu si gratiile
care ma inchid cu mine
ma dor plamanii cand ma respir si apoi fiecare
vas de sange, fiecare celula, fiecare gol
ma doare ca nu existam nici macar
fizic
ma doare ca nu ne atingem niciodata...



-Ma doare ca nu exist, dar mai ales ma doare cand exist.
-Si cat te doare?
-Ma doare pana cand... pana cand...



ma doare pana cand se scutura petalele
din vaza goala de pe masa
ma doare pana cand se imbata neuronii cu moarte
si-si dau demisia
ma doare pana cand se face ceata in camera
printre voi, din voi
ma doare pana se aude cazatura
surda pe trotuar

ma doare pana amortesc ingerii de piatra
din cimitire
ma doare pana nu va mai disting
nici ochelarii
ma doare pana cand devin toata un
sentiment de cadavru
care nu va mai sperie asa tare
ma doare pana cand se rup brutal firele
de undita si raman cu
acele ca niste
piercing-uri

Ma doare pana cand tac vocile dizolvate
in pereti
Ma doare pana cand nici mie nu-mi mai pasa
ca nu va pasa
Ma doare pana cand eu dispar din amandoua…


-Ma doare pana cand amortesc.
-Si cand amortesti ce se intampla?
-Cand amortesc?


cand amortesc nu ma mai doare manusa fara degete
strivindu-mi oasele degetelor
cand amortesc va zambeste sicriul cu dintii
albi pictati pe lemn
cand amortesc ma doare si pe mine fara
sa stiu ca e asa
cand amortesc nu ma mai doare copilul
strivit in strada, nu ma mai doare
copacul ars de viu

Cand amortesc dansez si eu printre cuptoarele
pline cu oameni
Cand amortesc imi iau costumul de clown ridicol
si urc pe masa
Cand amortesc ma inscriu in concursul de strigat
mecanic si fals
ca generatia de azi nu mai are bun-simt
cand amortesc aplaud cu ochii lipiti de ecrane
criminalii din spatele microfoanelor
deghizati in eroi cu
cravate

nu-mi mai pasa ca istoria e un genocid
continuu
nu-mi mai pasa ca ne roiesc paduchii sub
peruca pudrata strident
nu-mi mai pasa ca pianistului ii cad degetele pe jos…

-Cand amortesc? Cand amortesc devin o Eva ratacita in livada.


Ma doare!
Ma doare ca nu exist, dar mai ales ma doare cand exist.
Ma doare pana cand amortesc.
Cand amortesc? Da, cand amortesc devin o Eva ratacita in livada.