agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Au pied du grand chêne ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-04-10 | [Ce texte devrait être lu en romana] |
moartea mea începe acolo unde se termină orașul. dincolo de oraș crește iarba. dincolo de iarbă crește un dig. dincolo de el crește un râu. în el se adună țiganii. bărbații spală cai femeile spală covoare. toți cresc firesc toți sunt la fel de înalți.
moartea mea începe la dig. dincolo de el crește un râu dincolo de râu crește iarba. dincolo de iarbă cresc la fel de înalt ca orice moarte. ea pentru ea aș face orice nu-mi doresc decât să mă pună la încercare. dacă mi-o cere voi păstra câțiva pui mai importanți pe ceilalți îi voi mânca. trebuie să fii puternic cel mai puternic să nu auzi disperarea puilor. disperarea te face puternic. trebuie să fiu puternic. va veni o zi în care se va prăbuși orice cumpănă iar sânii ei nu vor mai da apă. voi fi acolo. o voi salva. nu sunt o pradă ușoară. fiecare zi e un animal necunoscut. un fel de șarpe constrictor ce năpârlește pe toate străzile. vine pe furiș te sufocă. singura cale să scapi e să pari mai mare decât realitatea. poate așa te vor ocoli solzii. noaptea adorm dezbrăcat vreau ca pielea mea să nu rateze nicio senzație. viața mea începe acolo unde se termină femeia. dincolo de femeie crește iarba. dincolo de iarbă crește un dig. dincolo de el crește un râu. în el se adună copiii. bărbații spală cai femeile spală covoare. toți cresc la fel de înalți ca orice moarte. ea știe totul despre mine. și despre mâinile mele. ea știe pe ce stradă merg și când ajung acasă. ea nu se teme de animale. ea nu mă strigă pe nume. eu cresc dincolo de iarbă. când se joacă face piruete iar eu mă îndrăgostesc. ea începe acolo unde se termină orașul.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
La maison de la litérature | ![]() | |||||||
![]() |
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité