Copilul meu


Doamne, ce dor îmi e de tine, copilul meu nenăscut!
Îmi pare rău că nu te-am vrut.
Aș fi vrut să am o poză cu tine, să te fi cunoscut,
Și să te mângâi încet pe frunte, aș fi vrut mult.
Să-ți iau ghetuțe, să te-nvelesc cu o hăinuță caldă tot aș fi putut,
Și tu să aștepți cuminte în pătuț să-mi termin treaba, copilul meu durut.
Amintirea ochilor tăi, privirea lor rugătoare, nici de atâta parte n-am avut,
Și mi-e rușine de tine, mi-e rușine cu mine, că sunt om viu, dar lipsit și slut.
Demult aș fi dat de-aș fi putut timpul să curgă -napoi, să nu mai fac ce-am făcut,
Dar viața pierdută pierdută rămâne și nu mai poți câștiga ce-ai pierdut.
Acum visez mânuțele tale către mine întinse, cerșind un nenceput început,
Mi-e tare dor de tine dragul meu și umbra ta, cu smerită durere pe căpșor o sărut.