și dintr-o dată nu mai suntem tineri
când zalele de oase plâng în noi
și tresărim pe dinăuntru goi...
doar ne iubeam în zilele de vineri

și dintr-o dată nu mai suntem doi
cuprinși în mările de-abjecții
mai respirăm adânc
prin voma de rejecții
de ne-nveșmântăm
aievea
rând pe rând
în false criptograme
de pământ
în disperarea zilelor de joi

și dintr-odată
nu mai suntem noi

și dintr-odată
nu mai suntem îngeri...