clipa asta, păstrată în memorie, e un fir halucinogen spre
o explozie interioară. leg de exterior obiecte nichelate, plasticul
util al dezamăgirilor colorează reacțiile, între cele două încăperi
circulă o tornadă ce învie câte puțin din golul simțurilor moarte

plutesc deasupra celor ce au hainele, pielea prea liniștită
pe ei îi ocrotește planul neted în care realitatea se reflectă
în forme feminine
armele se declanșează când climaxul masculin se scurge sub 0˚C
un aprod spune că sângele e sărat, dar nu face aceeași gimnastică
de rememorare, nu vine cu valul acestei cruciade elaborate
în cele mai adânci celule

cât de ușor e să întinzi mâna când cei din jur stau cu spatele
într-o minge spațioasă. nu sunt fulgere globulare
condesul cade lent
pe măsură ce corpul elastic al clipelor se topește. cetățenii
dau mâna cu alți cetățeni urâți deși mai sunt
frumuseți prin cetate

pânza de pe armură are o cruce roșie nu de la vreo cruciadă
ci de la sanitarii pricepuți care vindecă
momentele în care, din obișnuință, ne lungim pe asfaltul umed
și ne scurgem într-o rigolă caldă a altei lumi posibile