E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
și-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...

Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus și pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă nasc..
și ferice sunt când de vlagă mă storc.

Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
și liber tot ca-n vis mă-mprăștii-n mii de căi...
Dar, uite, că și asta are un sfârșit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă – întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă – lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârșit,
pe stanga – Poarta Iadului
pe dreapta – Poarta Raiului.
Fără de voință, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin și-mi spune:
„ Dacă vrei să mori, intră !
Aici toți sunt vii ! ”