sînt doar o invenție
născută în golul meu interior
o mască pe care o întîlnesc
în cele mai intime momente cînd
duhorile animalului din mine
exorcizate într-o combustie leneșă
produc desfolierea unor măruntaie
palpitînd orgasmic sub pielea
strălucitoare a banalității

mă prefac

vreau să cred că exist cu adevărat
circul în vîrful picioarelor
respir cu economie port ochelari
sub un cer ca o felie de tort
la care lingura mea prea grea
nu ajunge niciodată
iar gustul dulceag din faringe
atîrnă cu capul în jos
în timp ce cuvintele îmi ies
ca niște bule mari albastre

mirosul sării rece ascuțit
mă împacă cu propriul trup
de nici nu știu dacă trebuie
să mă simt vinovat ca și cum
sînt ars de flacăra
unei penitențe veșnice

mîine ... cine știe