se întâmplă să nu mai am vești de la tine
dar știu că vârstele ne-o iau înainte pe scurtătură
și așteaptă să le ajungem din urmă fără să mai privim înapoi

oamenii ies în stradă să afle cum îi cheamă
hainele lor vociferează atât de tare
încât nu se mai aud unul pe altul
iar sufletele li se întorc în buzunarul de la piept

tu știi că te iubesc și îți este de ajuns vasul din care bem împreună:
chiar dacă se sparge în bucăți mici
apa nu se împrăștie ci rămâne să înfășoare memoria

cuvintele nu au învățat să vorbească,
ne trag de mânecă să venim mai aproape de locul
în care timpul se sfârșește
pentru că mișcarea nu mai poate fi descompusă

porțile sunt încuiate
și strigătul se leagănă sub o limbă de foc,
nu te teme însă

Dumnezeu vrea să fie copilul nostru