ți-aș povesti despre o vreme
când nu aveam inimă
n-ai să crezi
ei și ce

în locul ăla neprevăzut
s-au înghesuit o grămadă de cărți
până în tavan
mie nu-mi păsa
uneori aveam un turn în colț de trotuar
câteodată un fotoliu verde
priveam lumea
și mai aprindeam o țigare
zâmbeam

cum a început să crească sângele să se umfle să
se tot umfle
cum de s-au lungit străzile și cum să
înghit aerul
să mă lovească lumina
nu mai știu
dinăuntrul mâinilor mele nicicând n-am fost mai frumoasă
auzeam cum îmi cântă sufletul

ca în toate poveștile totul s-a spart
într-un ac
noaptea
mi-am cusut vorbele
am acum un cal negru
alergăm o nebunie de viață
când ostenesc mă acoperă cu ochi de jăratic
și-mi suflă
am să îți caut o inimă