bună dimineața probabil dormi eu m-am trezit agitat cu ochii lipiți de parcă cineva a avut grijă și i-a cusut să nu mai văd ziua de azi în fond ce-ar fi de văzut aceleași senzații aceleași chipuri aceleași femei care fac piața am băut multă cafea și foarte dulce m-am lăudat tuturor că e mai energizantă m-am lăudat de parcă aș fi descoperit ceva memorabil lucrurile mici devin mari când lipsesc lucrurile cu adevărat importante

tatăl tău doarme mi-ai spus de prin 95 și-a tras pământul până la gură tatăl meu doarme și el înecat în urină bolborosește ceva apoi își înghite limba am visat că bostan mi-a cerut datoria luasem de la el patru țigări acum o săptămână mi-aduc aminte că îmi doream să fumez cu disperare să trag fumul în piept să tușesc să rămân fără aer să iau de la medicul de familie o trimitere și să-mi fac o radiografie să văd poate încă mai sunt și toate în mine sunt la locul lor

nu există metode funcționale pentru spintecări fiecare procedează după instinct emil probabil știi că n-o să mă mai întorc pe ochi mi s-a pus o pieliță neagră m-am închipuit cronos și am devorat copiii pe care urma să-i avem am dărâmat garsonierele în care urma să trăim am încercat să-ți vorbesc nu mai aveam glas doar un gâlgâit ca o viitură în plină noapte

apoi m-am întrebat cum e dincolo dacă există vreun pet scan după care să ți se spună ai suficiente globule roșii ai pierdut destulă piele încât să fii considerat un om bun durerile absurde nasc întrebări absurde mi-am zis trebuie să fiu rezonabil dumnezeu vorbește numai cu oamenii rezonabili pur și simplu m-am săturat să fiu rezonabil aș fi vrut să mă înțepe o viespe să intru în șoc anafilactic și să mă umflu până o să mă împungă dumnezeu cu un ac și să-mi spună mai mult nu poți face

uită tot ce știi despre oameni oamenii sunt cimitire o dată la șapte ani ne primenim de morțile vechi facem loc morților noi uneori văd oamenii ca pe niște săli imense de psihiatrie în care sufletele celor ce nu mai sunt se plimbă sedate pe holuri lucrurile pozitive îți fac bine lucrurile pozitive îți vindecă celulele așa mi-ai spus tremuram peste ochi aceeași pieliță neagră același glas gâlgâit ca o moarte ce mătură totul în cale

interesant de văzut ce rămâne în urmă
o viață deschisă ca o fereastră pe care vântul o izbește de zor