mă-ncalț ca-n fiecare zi
mă gândesc aiurea la încălțamintea de fier din basme
la picioarele buturugă ale tipului de la maraton

merg cu marta, ne privim încălțămintea curată

sunt alimente pe toate rafturile, dar nici măcar nu le pipăi
cred că bunică-miu le-ar fi făcut fărâme cu bastonul ăla încrustat
pe care-l tot strângea în mână, tânăr chiabur întors din închisoare
el se încălța mult mai greu, îi duceam bucata de pâine și
cana de apă. nepoate, azi nu mă încalț doar cu opincile
pun și cizmele de ofițer pe deasupra
poate-mi dau pământul

aș vrea să cumpăr altceva, marta mă privește lung și tace
ține picioarele încrucișate cum a văzut în revistă, ar trebui
să iau iaurt, dar nu

iau o ciocolată, o desfac și i-o întind martei
e împărțită în parcele egale ca pământul bunicului. o așează
cu grijă
jos

ne descălțăm în liniște și pășim pe ea, vedem cum țâșnește
printre degete și zâmbim