O bancă plouată într-un parc obosit,
Vopsea scorojită și fier ruginit...
Și ochii ei mari îl învăluie blând
Cu pleoapele-aripi, atinse de un gând.

Palmele ei calde, petale de vis
În mâinile lui se ascund fericite,
Iar în jurul lor, cuvinte șoptite
Þes tainic o vrajă din alt paradis.

O bancă obosită într-un parc ruginit...
Cad frunze plouate pe-alei părăsite,
Și buzele lor se-ating iarăși, uimite,
Doi fluturi zburând într-un vis nesfârșit.

Și, ridicându-se, mână în mână,
Au dispărut în noaptea păgână,
Lăsând în urmă, fără să știe,
Stropi de amintiri pe o bancă pustie.




Leiden, 9 octombrie 2001, 1:35 AM