Port catuse.
Pentru ca inima hulpava
sa nu mi se dezlege
din piept.

Port catuse
si totusi mana mea
ridica o piatra,
si mana mea
se tine inca
langa trup.
Stomacul mi se zvarcoleste.
Imi inghesuie inima
intr-un colt.

Port catuse
si mi-am strecurat
o fibra
printre ele.
Ma intind
spre piatra aruncata.
E numai o viata motolita,
o viata aruncata,
aproape noua,
aproape alba.

Port catuse
si totusi am evadat.
Am prins
un strop de sudoare,
o unghie zgariata,
un deget nou.
Mi-l lipesc,
cu saliva,
pe mana.

Eram a mea.
M-am pierdut
in viata de-acum.
Chircita, hamesita,
ma astept
langa un zid,
fara umbra diforma,
brazdata.

Ma astept sa vin,
descompusa
si reasamblata,
fara piatra,
fara deget,
fara mana.