mai zaboveste câteva clipe
la adapostul mortilor mele,
mai risipeste pe un strain
înca o lacrima de-a ta nerostita
crescuta ca o spirala
pe închipuirile diav6l6l6i ridicate din umbre de spin,
mai împarte câteva secunde
cu cel ce nu-ti stie numele
si care de încarcerarea zâmbetului tau
în sticla,
se teme cel mai tare pe lumea asta,
te rog asa de mult,asa de tare...
mai zaboveste înca câteva clipe
în moartea pleoapelor mele,
pâna în dimineata,
pâna în miezul noptii,
pâna ce viata asta se termina
si vom începe o noua viata,
pâna ce moartea între degetele
noastre fugare
va-ncepe sa se-nfiripe
ca o ultima tresarire a orgoliilor
numelor noastre ratate...