Imi scufund timpanele in sfaraitul molozului
In taraiala absurda a valurilor de masuri algebrice
Ce ne acorda-n rastimpuri percutante prea multa singuratate
Prea mult propriu nedeslusit, rasfrans in posteritate…
Imi sterg cu mainile intepenite urmele gravate
Din praful ce vantul uita sa-l mai vanture
Din suflete uitate ce uita sa mai piara,
Spre a renaste-n alta tarana,- poate mai tulbure
Sau poate cu alt Dumnezeu intr-o lume mai putin hilara…

Imi ingrop soarta intr-o cripta de lut
Lasand izvoarele placide sa ma curga
Prin dunele neiubirii amorfe
Sperand ca somnul sa m-ajunga!

Nota: 2.02.2003