Agenția mea de turism
duce un marketing agresiv
în favoarea insulelor.
De fiecare dată când trec să întreb
dacă s-a eliberat un continent
ei încearcă să-mi vândă o insulă.
E ca un continent, zic ei zâmbind și cerându-mi
să aleg un trabuc din cutia lăcuită adusă
de o secretară cu pulpele bronzate discret
în regiuni ecuatoriale,
doar ceva mai mică, cu mai puțini băștinași
și mai puține bătăi de cap.
Se înțelege, vă vom pune la dispoziție
cel mai bun hotel al insulei –
puteți alege versiunea demi,
în care singurii alți turiști vor fi cu toții japonezi
(pentru a vă proteja intimitatea,
nu va trebui să faceți conversație dimineața),
sau pe cea completă:
o tânără englezoaică, având coafura ușchită,
o tânără franțuzoaică, nudistă,
și o tânără suedeză,
cu un accent teribil, bineînțeles blondă,
rămânând în hotel cu un roman polițist,
file îndoite nervos, ferindu-se pe cât posibil de soare.
Puteți bate la ușa ei,
cerându-i o aspirină dacă e cazul.
Firește, transportul într-acolo e gratuit,
la fel și ilustratele, prezervativele, cocteilurile,
suvenirurile, plimbările, foile de scris
cu antetul insulei, pixul inscripționat
cu laser pe bilă, cea mai încântătoare formă
de personalizare a semnăturii.

Domnilor, îi întrerup eu,
de mult îmi doresc un continent,
culoare metalizată, mărime medie.
Nu o să cedez, degeaba vă faceți iluzii,
în fața unei trecătoare pasiuni
pentru o insulă, fie ea
chiar și în versiune completă...

/20.02.2003/