mi–am zis că nu mai scriu un rând
nici în gând
nici cu limba pe cerul gurii
nici cu mâna ta pe sânii mei poeme de–o noapte
mai bine îmi uit trupul
pe–un scaun jerpelit din troleibuzul 24
și fug tăindu–mi poalele
să nu mă ajungă din urmă
ori mai bine îl arunc de la balcon
ca pe un pian dezacordat
măcinat de molii și de cari
lemnu–i roșu să împroaște caldarâmul
petrof
sunt un petrof cu trei pedale
va rămâne doar of–ul din mine
să vină să–l bocească acordorul:
clapa mea la
lalalala din octava întâi de sus
ce frumoasă ai fost, notă la
cui mă la, cui mă la, cui mă la!?
da nu–l pot arunca
că nu–mi aparține
l–a dat mama de zestre soră–mii
că ea–i profesionistă
ea cântă jazz
eu doar piese de clasa a cincea
și uneori sonate de beethoven
autistă nenorocită eu

mai bine fac copilului plăcinte cu vișine
că mă roagă de–o săptămână