O vesnicie statea intre ei,
Pana ce el a traversat
Insula nepasarii
Travestit in umbra de iarba.
Dorinta uscase in el
Neobosite drumuri arse
De epiderma arborelui
Crescut fara chip,
Pe gestul intamplator,
Dezvaluind multiple fete
Ale oglinzilor
De dincolo de mare.
Ea privea tacerea
Cu inima spirala
De disparitia celui
Ce statea
La capatul vesniciei.
Si i-a simtit prezenta
Mult prea tarziu,
Mult prea febril,
Mult prea fiinta.