Pe stradă nebunul cânta tot mai lent
Bolnava sa melodie de amor,
Și luna se scurgea decent
Peste noi, toți care mor.
La geamul închis zăceam, plângeam,
Unde ești frumoasă a mea, cea neuitată,
Ca lupul la lună tot urlam
Spre fereastră, unde umbra ta - întruchipată.
Ziua m-a găsit uscat,
Nici lacrimi nu mai aveam, nici glas;
Dar tu nu ți-ai ridicat măcar privirea
Și nebunul, bolnav tot cânta.