( Gânduri din "noaptea" de 16 spre 17 spre 18 iunie în preajma tatălui meu ce tocmai se pregătea să deschidă o ușă…)

Se-auzise de ieri prin pădure,
se zvonise deja și în bloc,
copacii știau ce și cum…
Þapinarii din Brigada Soroc
erau prin zonă, cum, necum.
Aveau și ei o treabă de-a lor:
tăiau rădăcină de om c-un topor.
Toc, toc, toc! “ Haida de!
Aiasta rădăcina ta tânără ie!
Ne iartă acum, dacă poți, măi voinice,
căci dimineața ne-am cam tăiat în brice,
preocupați până peste poate cu rasul…
Ardoarea țepii ei de barbă!
murmură căpetenia lor (cred că sasul!?)
Ne-au derutat câteva smocuri de iarbă.”
To-tronc, to-to-trosc!
“Ãsta da! Zâmbi ascuțit frecându-și cu foc nasul,
este un cântec ce îl recunosc ! ”
Deși este lună, în noaptea cea oarbă
mă clatin ușor, mă înclin spre apus
și-un abur de suflet, ușor, către ceruri,
chinuitor se înalță, aproape s-a dus…
Doar o idee-l mai ține pe-aproape !
Tot mă mai doare, dar sasul icnește,
ochii săi goi – veritabile trape,
în mâinile-i aspre tăișul sclipește,
nu ruginește, sclipește, iar luciul său crud
se hrănește, iubește, în așchii de dud.
Hei rrup-ul năprasnic îi ține isonul
și-o ultimă sevă din vină subțire
se-arcuiește în aer ca o fibră de bici,
un delfin eșuat pe malul de lacrimă ud.
……………………………………………..
Mai sunt primăveri de visat pe aici,
prin pădure numai rugii de mure
a ursanului îi mai sosește răspuns:
Mor, mor, mor….Toc, toc, tRoc !
Doar R-âul acesta în plus
mai amintește, de-o poveste,
cum că p-aci a trecut Brigada Soroc…
Se zvonise-n pădure, se-auzise la bloc,
Nu se știe unde, dus-a fost…s-a tot dus.
Este mai mult ca sigur că spre-a apus.